E prima oara cand incep direct cu reteta pentru ca stiu cat e de pretios timpul fiecaruia
iar povestea pentru cei care vor si povestea la sfarsit, nu dezamagesc
Avem nevoie de:
600 gr faina (eu am utilizat Raftul Bunicii )
1,5 lingura drojdie uscata sau mai exact 1 pachetel si jumatate
6 linguri de zahar
390 ml lapte caldut
250 gr unt moale
1 lingurita sare
ou si un pic de lapte pentru uns
Sa trecem la treaba:
in bolul mixerului am pus drojdia, zaharul si jumatate din cantitatea de lapte si m-am facut ca le uit pret de 10 minute
Apoi am trantit toata faina, sarea si i-am dat bice. Apai bice i-am dat eu dar martoaga de mixer se impotrivea asa ca in loc sa pun cate un pic de lapte din ce ramasese de pus a trebuit sa-i dau sa bea tot odata. Doamne ce s-a chinuit! Am ramas total nesimtitoare privind doar coca si mirandu-ma ce stil de framantat . L-am iertat pana la urma cam dupa 10 minute si i-am dat pace! Am acoperit cu folie alimentara bolul si l-am varat in cuptor ca sa nu fiu tentata sa-l iau mai devreme de 60 minute. Mi-am propus sa respect si eu odata in viata o reteta !
Dupa 60 minute mi-a dat un aluat putin ciudat adica destul de vartos si parca nu crescut destul.Hais! Am zis, cine te crezi fato sa dai cu presupusul, baga mana si simte-l ca te laudai ca-ti place sa simti coca, nu ziceai tu ca nu suferi sa simti aluatul prin manusa de plastic ca e ca atunci cand faci dragoste cu prezervativ????? - Recunosc, asa am zis de cand ma stiu spre stupefactia doamnelor care "o iau cu furculita" - taci, bre! scrie reteta - iar nu te tii de cuvant si incurci reteta cu simtirile.
Am impartit pachetul de unt in 17 bucati relativ egale si aluatul care mi-a dat cu perioada ca la matematica, ca facui socotoiala cu computerul in 18 parti - cu cantarul, mana mea calibrata pe 55 gr si mie imi trebuia un 0,60999999999
si acu vine partea cea mai palpitanta - intinde, intinde de 18 ori si de fiecare data unge cu unt si din aproape in aproape am facut un "tort" Foaia se lasa convinsa destul de greu la inceput, cu faina ajutatoare si vorbele de drag am reusit. Mi-am amintit de bunica cum intindea foile de taitei si ce fascinatie aveam sa privesc, de pernele acelea bine scrobite pe care se intindea aluatul, de mirosul acela de proaspat! Iar bati campii Carmeno!
poza am facut-o foarte de aproape si par groase dar nu e adevarat. Se pune o folie de prospetime si cu drag si gratie se arunca in frigider pentru 30 de minute.
Cand se scoate se trece la operatiunea aceea de balet - adica se intinde un cerc . Daca-mi puneam mintea mai intindeam dar mi s-a parut ca e cam mare.
Am impartit in 12 de data asta fara instrument, asa ochiometric.
M-am chinuit sa desfac un borcan de dulceata de zmeura si nu fu chip, era 12 noaptea pe cin` sa rog sau cum sa bat cu borcanul de masa. Asa ca am umplut 6 cu Nuttela si 6 i-am lasat chiori
In reteta frantuzeasca astia raman asa fara nimic.
Numa` ca io ii faceam in Romanica si cum sa mancam asa cocuta goala?!
Sa va zic ca dupa inca 30 de minute i-am uns cu ou batut si cu lapte si i-am dat la cuptor la foc mediu pentru 20 minute - zice reteta originala, eu am setat un 165 de grade si i-am lasat 30 minute. Si inca 5 pentru culoare si era gata sa-i bronzez de tot caci cascam ochii pe Facebook. Am mancat unul asa ca disperata, m-a fript si pe limba si pe degete si nu m-am lasat, mirosea de sa-ti tai venele, jur !
Dimineata mi-am facut une cafe ca frantuzoiacele si am savurat encore une fois inca unul ca omul normal. Ursul meu testase si el 2. Am dus si la serviciu 3, am dat si unei vecine 1. Ce sa mai imbrac in sucalata? Imi suflase o Zana de-a mea de pe FB sa fac asa.
Data a...viatoare... poate imbrac si in ciocolata! Va exista nu o data viitoare ci multe dati viitoare!
Daca de pasii retetei m-am tinut de scris o reteta ca omul normal tot nu am putut !
Va pupa fata!
Si daca vreti sa-mi multumiti sa stiti ca doar cu asta ma hranesc!
Comentarii