Treceți la conținutul principal

Cannelloni by Carmen

Ca de obicei pana sa apuc sa fac poza de prezentare ... a disparut... n-are sens sa spun ca eu gandisem ca o sa avem si maine. Daca pozezi cand este produsul cald, nu iese o poza artistica, m-a invatat pe mine Adrian, cel care ma sfatuieste ce si cum sa fac sa iasa artistic. Multumiri Adriane! Dar eu chiar am o problema - nu apuc!  Sa revin la povestea din seara asta. Pentru ca au fost asa de dragalasi baietii mei si m-au coplesit cu martisoare si dragoste, m-am gandit sa-i astept cu ceva mai special.

Reteta:
- 600 g carne vita
- 1 cutie ciuperci taiate
- 150 g cascaval ras
- 1 cutie rosii decojite
- sare, piper, oregano, menta, busuioc, ulei masline
- 1 pachet cannelloni (Monte Banato)



Am pus la prajit carnea in putin ulei de masline si la foc mic, acoperita cu capac. Cand era aproape gata (si-a durat ca parca avea 100 de ani vaca) am adaugat ciupercile, rosiile si-am botezat-o cu mirodeniile pomenite. Le-am mai lasat sa colcaie nitel sub capac, sa se inrudeasca gusturile pe acolo, sa se imprumute de la una la alta de cate ceva. Mereu am ridicat capacul sa vad ce fac suratele si cand se imbulzeau intre ele mai adugam nitica apa.
Intr-un final s-au impacat, am stins focul si l-am adus printre ele pe maria sa cacavalul ras si abia atunci m-au lasat sa umplu "conductele".
 Le-am aliniat ca la armata si cu rabdarea unui capitan le-am umplut cu o lingurita. Le-am ordonat "culcat", le-am invelit cu cascaval ras, ceva rosioare pentru aspect si picul ala de carne care n-a mai avut loc in conducte, am pus ceva apa ca sa doarma linistite in cuptor. Pret de 40 de minute am asteptat sa vad ce a iesit. Nu ne place cu sosul de smantana si faina cum zice reteta originala, asa ca apa a fost perfecta avand in vedere bogatia de buruieni (a se citi condimente) ce a ajuns in compozitie.
Ce poze, frate, sa mai faci?! Cand a inceput sa miroasa in casa, parca aveam manifestatie de strada. Oamenii mei dadeau ture prin bucatarie, nu intrebau nimic, pentru ca stiu semnalul sonor al cuptorului, dar ii vedeam salivand. (La cuptor, pastele mele, au intrat abia cand i-am vazut ajunsi pe amandoi in casa). Data viitoare am sa fac portie dubla.

Comentarii

Ma duc sa caut cannelloni (Monte Banato)....
Am simtit aroma lor pina aici la mine....
Delicioase ! De abia astept sa le fac....
Bravo Carmen !
Unknown a spus…
Arata bine asa ca am sa fur reteta ...
Unknown a spus…
Am trecut un pic pe la blogul tau
Liliana Toma a spus…
tare bine arata... o sa iau si eu reteta...sa fac...o primavara placuta iti doresc..

Cele mai vizitate

Raftul bunicii - bucuria de a lucra cu faina perfecta

 povestim despre faina  Raftul Bunicii

Tort pentru Silvia

Suna telefonul.  Nepotica mea Ada, cerea ajutor. Raspunsul meu a venit neconditionat. I-am dictat ingredientele. Si s-a nascut tortul Silviei. La multi ani! Silvia - 19 ani. Cand nu cunosti o pesoana e greu sa faci un tort si atunci am ales ceva care n-are cum sa dea gres, zic eu. Dupa petrecere voi afla nota. Diplomat din nou. Reteta mea de acum 100 de ani si pe care am explicat-o la Castel. M-a necajit foarte mult frisca. Nu parea deloc cremoasa intarindu-se cam mult.

Floarea de ceara

Floarea de ceara Floarea de ceara traieste in casa mea de 12 ani. Prietena mea "a furat" o frunza pentru mine. Mi-a daruit-o cu toata dragostea, ei, de atunci. Am adoptat floarea fara sa stiu ca va face minuni. Mi-era draga planta mama, pentru frumusetea frunzelor. Visam la ziua cand aveam s-o impletesc dupa gustul meu. Nici Ea nu era sigura, ca voi reusi s-o prind. Am pus-o in ghiveci si am rugat-o sa prinda radacini. Foarte rar aveam timp s-o ud si mai rar sa o sterg de praf. Dar dragostea mea aveam sa o transmit ori de cate ori treceam pe langa ea. Atunci cand o udam (1 maxim de 2 ori pe saptamana) vorbeam cu ea. De fapt, trebuie sa recunosc, eu vorbesc cu florile mele. De cate ori nu mi-am cerut scuze in fata lor ca nu primeau atata apa, cata le-ar trebui, de cate ori ma vaitam lor ca vedeam ca le-ar mai trebui pamant... Dupa 10 ani mi-a daruit primele flori, doar 2, nici n-avea importanta cate erau. Am topait de fericire de ziceai c-am castigat la loto. De martisor, cand...

Parada lunii decembrie - Cozonacul

Cu greu, dupa o perioada plina de incarcaturi emotionale, reusesc sa postez si eu Parada lunii decembrie - Traditie si gastronomie romaneasca        M-am gandit ca tema - Cozonacul - va fi o provocare pentru ca toti il iubim si din ce in ce mai putina lume il face in casa. Indiferent cat ar fi de bun si de ieftin cel de cumparat, nu se compara cu cel facut in casa. In ziua de azi lipsa timpului precum si istoriile bunicilor noastre ajung sa te sperie si sa zici ca nu vei face cu manutele tale... dar ti-amintesti mirosul si gustul acela de demult.       In spiritul traditiei indraznesc sa povestesc ca in ziua de azi este mult mai usor... - gazele nu trebuiesc pandite pentru ca presiunea este constanta sau cuptorul electric devine din ce in ce un obisnuit al bucatariilor moderne - faina de calitate gasesti fara sa te gandesti daca e buna - drojdia niciodata nu-ti mai pune probleme... Intr-un cuvant : trebuie sa ai curaj sa incerci chiar daca nu i...

Provocarea lunii Decembrie 2015 Traditie si gastronomie romaneasca - Cozonacul de Craciun

Sunt gazda lunii Decembrie 2015  Traditie si gastronomie romaneasca si va provoc cu tema: Maria sa, COZONACUL de Craciun!!! Povestea ca de obicei : Una din cele mai frumoase amintiri ale copilariei legate de sarbatori era magia cozonacului, de la modul miraculos in care crestea coca in bucataria bunicii mele, pana la mirosul naucitor care umplea toate coltisoarle casei. Mai ales ca anunta zile de mare bucurie, musafiri, cadouri de la  mos Craciun, zapada si joaca . Bunica mea mergea pe o reteta proprie, insa dupa ce fiecare din cei ai casei isi exprimau preferintele, face pentru fiecare dupa pofta. Cu muuuuulta umplutura si nuca, mac, stafide, multa ciocolata, dar si rahat de mai multe feluri.  Si va mai fac o marturisire – mai mereu, ca toti copiii, preferam doar miezul dulce… In familia mea preferatul este trandafirul cu visine, idee preluata de la Poka, o fata tare draga inimii mele,  Si nu ma pot abtine sa nu scriu si aici  povestea: ...