Se afișează postările cu eticheta Sa crezi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sa crezi. Afișați toate postările

vineri, 28 ianuarie 2011

Sa crezi, sa simti si sa-ti fie frica sa spui....

Mi-am iubit bunica ! Tot timpul a fost un exemplu pentru mine ! De cate ori o uram ca ma punea sa fac lucruri pana ieseau perfect tot de atatea ori, azi, ii multumesc.


A fost o fiinta mica si fragila in aparenta, dar puternica si dura in realitate. Iti spunea intotdeauna ce gandea si niciodata ce ai fi dorit sa auzi! Nu exista sa puna mana pe ceva si sa nu termine, n-avea somn pana ce nu iesea perfect. Nu exista sa nu se priceapa la ceva, orice isi punea in minte infaptuia.

Ma certa ca n-o sun mai des - si meritam - intotdeauna imi repeta ca o s-o gasesc moarta in casa, ca sa ma sperie. Eu ii spuneam ca nu doresc, dar daca are nevoie de mine eu voi sti! De cate ori n-o sunam, ca n-aveam timp, mereu, iar cand sunam obligata de ceva care nu stiu sa traduc nici azi - de ce - era in impas si avea nevoie de mine (in ultima perioada cand devenise mai neputincioasa, a trait 92 de ani). 

Se implinesc 2 ani - pe 15 februarie -  de cand nu mai e printre noi.  Si acum pot spune, aici, unde stiu ca nu va citi prea multa lume, sper eu, ca exista ceva, exista o comunicare mare intre mine si ea. Orice o rog, daca e inspre binele meu se indeplineste. Dar am sa incep, incet, incet cu inceputul... si voi scrie cum am timp , voi scrie mai mult pentru limpezirea gandurilor mele ca fenomenele pe care le-am trait, eu om rational, daca le-as auzi din gura altuia sigur i-as spune : fugi de aici, fabulezi! sau sigur ca persoana a luat-o razna!

M-am ocupat eu vreodata de inmormantarea cuiva? Nu. Am stiut eu ce trebuie facut? Nu. Fara sa intreb pe nimeni si ocupandu-ma singura, fara stres si oboseala mi-a iesit totul ca un curs lin de apa. Uitandu-ma la ea, innecandu-ma in lacrimi i-am zis, in loc sa stau cu tine si sa te plang trebuie sa alerg sa fac totul singura ca n-are cine sa ma ajute si acum, nici nu cred ca as fi acceptat ajutorul cuiva.

Era sambata seara, pe 14 februarie, in puterea noptii mi-am sunat fiul si l-am rugat sa mearga cu mine la ea, simteam ca trebuie sa ajung urgent. La ora 1 din noapte, i-am deschis usa. Am gasit-o pe jos, cazuse si nu se mai putea ridica. Am ridicat-o, am certat-o si-am iubit-o. Mi-a spus ca nu credea ca va veni cineva la ora aceea. Mama abia plecase de la ea. Nu era singura! Dar cand te trimitea acasa nu mai ramanea loc de comentariu! De multe ori voia sa fie singura sa se roage, iar noi o deranjam. Si cand spunea ea ceva asa trebuia sa fie, leoaica din ea nu-ti dadea voie sa faci altfel!
N-am vrut sa plec de langa ea, trebuia sa raman dar se gandea la cat sunt de obosita si cate indatoriri am fata de familia mea. Imi spunea ca inainte de ai fi nepoata sunt mama si sotie, iar ei sunt importanti. Amm plecat cu fiul meu in jur de ora 2 si jumate stabilind ca dimineata vin sa stam toata ziua impreuna. Lui Victor i-a spus sa stie de la ea ca o sa ajunga un mare om in tara noastra, sa nu plece ca si tara are nevoie de oameni capabili (va rog, daca cititi sa nu radeti, iubea tara asa cum putini inteleg) iar mie mi-a zis ca-i pare rau ca ma lasa singura si nu o sa mai fie nimeni care sa ma iubeasca asa cum m-a iubit ea. Mai mult ne-a izgonit, nu a acceptat nici o secunda sa raman acolo. Nu-mi fac procese pentru ca nu aveam ce face. Ordinul trebuia executat. Am insistat si-am plans sa ma lase sa stau cu ea , parc-o aud. "Du-te mama si te culca, ca esti franta de obosita, maine o sa stam toata ziua impreuna, ai sa vezi, doar atat vreau sa-ti multumesc ca in astea 2 saptamani mi-ai dat atata dragoste si atentie cat n-am crezut ca voi primi, Si da, duminica am stat toata ziua impreuna! si luni iar marti ne-am despartit definitiv.

Am ingropat-o in 2 religii asa cum a trait 40 de ani de ortodoxie si 52 de catolici. A fost dorinta ei sa vina cate un preot pentru fiecare parte a vietii ei. Si de aici incep lucrurile curioase.

Cumparaturile pe care le-am facut pentru inmormantare au fost cele mai simple si fara nici un fel de indoieli. Eu fiind o balanta veritabila nu cumpar nimic pana nu cumpanesc si ma indoiesc de 15 ori. N-aveam nici lista, nu stiam nici cate persoane vin, aveam idee doar ca trebuie sa cumpar. Am gasit totul la Metro, am pus pe cos robotic tot, nu-mi doream decat sa ma intorc langa ea. Acum la 2 ani dupa, ma intreb, cum am reusit atunci cand de obicei dureaza pana ma hotarasc eu. Si-am ajuns acasa unde ma asteeptau babele. Toate au ramas cu gura cascata, ce prosoape, ce... mai mult bunica lui Florin care acum are si ea 92 de ani i-a zis : Florine , mama, cand oi muri eu Carmen sa-mi cumpere si mie! Auzi, ma, ce zic eu?!  Au incercat sa-mi dea sfaturi, ce sa fac, cum trebuie sa fac. N-am facut nimic din tot ce-am auzit ci doar ce-mi spunea ceva din interior. Stateam langa ea si pe masura ce o mangaiam am inceput sa-mi dau seama ca bunica mea, nu-i rece, raceala aia de cadavru. Fruntea si nasul aveau raceala aia de te infioara, dar de la gura in jos nu era rece deloc. Am crezut ca mi se pare. Mainile le avea moi si fine ca atunci cand traia. N-am zis nimanui ca sa nu zica cineva ca de durere am luat-o razna. Doar pe fratele meu l-am vazut ca se schimba la fata cand o atinge si repeta gesturile ca si cum voia sa se convinga. M-a tras deoparte si mai cu jena m-a intrebat de ce e calda? Eu simt tot la fel? Atunci a fost prima data cand am recunoscut ca si eu simt la fel. Dar a ramas asa un mister pana cand am mers la biserica ei sa-i platesc comemorarea iar preotul de acolo mi-a zis ca a fost o Sfanta! Desi, aici, nu se duc mortii la biserica catolica, am platit sa o duc macar in capela pentru o slujba scurta inaintea ultimului drum. L-am rugat pe preot sa o primeasca nu stiu de unde am avut gandul ca ea vrea sa mai intre odata acolo. Omul s-a uitat ceva ciudat la mine, nu m-a contrazis si m-a primit. Am ingropat-o in cimitir ortodox insa, langa tata, fiul ei.

Au trecut aproape 6 saptamani pana am vazut-o aievea trecand pe strada si uitandu-se spre mine lung. Nu era vis, eram treaza, nu era o persoana care sa-i semene, era ea. M-am uitat dupa ea fara sa zic nimic. Eram in picioare, in magazin, vorbeam cu lume cand am vazut-o cum vine si pleaca. M-au trecut toti fiorii ! Nu m-am intrebat nici o clipa daca am luat-o razna, atunci, era amestecata in multimea strazii cand s-a apropiat, a vrut sa-mi zica ceva dar ca de obicei n-a vrut sa ma deranjeze si-a plecat. Am continuat cu pomeni, ca tot omul, in randuiala ortodoxa cat si in cea catolica. Si acum indeplinesc toate ritualurile dupa cele 2 religii.

Nu se implinisera 2 luni cand eram la cumparaturi si cineva in spatele meu, la rand, imi mangaia parul, m-am intors sa-i trag o geanta in cap si-am intepenit, era ea, am ramas masca, am vazut-o a 2 oara perfect, cand Florin a strigat la mine neexplicandu-si ce fac, in spatele meu nu era nimeni si nici pe o raza destul de mare, cum sa-i spun ce vad? cui pot spune ca nu-s nebuna si ca nu-mi joaca mintea feste? am lasat-o asa cum a cazut. Si-a venit clipa cand trebuia sa ma despart de lucruile ei. Cand era in viata imi zicea : " Cand am sa mor cred ca ai sa arunci saptamani in sir si-o sa zica maica-ta, doamne ce de prostii a mai adunat si baba asta!". Ca sa putem termina repede, am luat-o si pe mama de ajutor are sens sa va spun ca a scos pe gura, textual ce a intuit bunica ca o sa zica?! Am plans in ziua aia in continuu, nu puteam sa arunc nimic! Dar cred ca asteptandu-si clipa incepuse sa arunce singura, n-am gasit o gramada de lucruri de a caror existenta stiam. Cu greu m-am despartit de astfel de lucruri inutile. As putea scrie luni in sir despre clipe scurte. Stiam ca avea un tablou pe perete pe care trebuia sa-l dau jos cand avea sa nu mai fie, sa-l dezlipesc si sa citesc scrisoarea de acolo, dar n-aveam puterea si mai ales mi-era teama sa nu-l stric. Am facut-o pentru ca mama murea de curiozitate. Era scrisoarea de ramas bun care nu a facut decat sa ma umfle de plans. Iar scumpa de mama sa exclame: "Doamne, Carmen, cat te-a iubit!"

Voi continua, acum nu mai pot!


******De mai bine de o saptamana , merg in casa ei care acum este a mea ca sa o aduc la linia de plutire. Frec, lustruiesc, vopsesc, intr-un cuvant ma chinui sa repar ce au stricat altii (sunt nevoita s-o inchiriez pentru ca nu vreau s-o vand) -  nu are sens sa descriu cum ma chinui - . Ieri apropiindu-ma de final am ajuns la capitolul perdele. Perdelele le-am luat acasa la mine si le-am spalat in `nspe ape cu ariel, domestos, sare, pana ce au iesit asa cum erau cand traia ea. Asa, sa revin, le-am pus la geam si m-am dat inapoi sa privesc in ansamblu cum se vede, sa constat daca sunt multumita parca ma transformasem intr-un pictor  ce-si privea tabloul proaspat ispravit. Uitandu-ma doar la perdea, parca asteptam sa vina de la baie sa ma critice sau sa ma laude dar n-a venit! Acum o chem si nu mai vine! O simt nemultumita! Dupa pomenirea de 2 ani am primit numai laude, nu ma umflu in pene, stiam ca totul a iesit perfect. In biserica ortodoxa a fost incredibil, liniste, am putut asculta slujba iar explicatia e ca au mai murit din babele barfitoare care veneau cu colive la biserica doar de fala. Slujba, oficiata de 4 preoti, m-a facut sa ma simt crestina. Am plans si m-am rugat si am vazut-o calma, dar rece. N-am putut sa-mi explic ce-am gresit, de ce nu am pacea care am avut-o la an. Mi-am ridicat ochii in cupola bisericii si am rugat sa am un semn si atunci mi-a venit un gand. Daca preotul care mi-a placut cel mai mult va citi pomelnicul meu inseamna ca e multumita. Si asa s-a intamplat, dar tot nu am simtit-o impacata. Cand am ajuns in cimitir, desi soarele incerca sa ma mangaie, vantul parca ma tragea de par. Acolo insa am vazut imaginea din ziua inmormantarii (30 de minute am asteptat sa vina preotul, care se ratacise). Am stat nemiscata pana au ars toate lumanarile desi vantul ajungea pana la oase si batea si batea de-ti pustia sufletul. Doar el vorbea acolo. In departare se auzea un glas preotesc cantand :"Vesnica, ei pomenire". M-am urcat in masina caci trebuia sa pregatesc masa de acasa si "farfuriile" (am dat tavi, pentru ca am vazut care e soarta farfuriilor de pomana, aici la noi) ******