Se afișează postările cu eticheta Ea si el in viata mea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ea si el in viata mea. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2011

Ea si El in viata mea

Simt o nevoie nebuna sa scriu, sa-mi descarc sufletul, sa-mi limpezesc inima si gandurile. Personajul central al acestei povestiri se va numi - Ea - pentru ca numele adevarat n-are nici o importanta pentru nimeni, iar sotul ei se va numi - El - din aceleasi considerente.

Am avut de invatat si de castigat foarte multa experienta din povestea pe care am trait-o alturi de ei doi.

Cu 11 ani in urma i-am cunoscut si mi-am dorit sa fiu alaturi de cei doi. Mi-au oferit un job, trasandu-mi foarte clar sarcinile pe care le aveam de indeplinit. Asta inseamna mult pentru mine. Spune-mi clar ce vrei si nu ma voi abate de la linie. Asa sunt eu. In vremea aceea tot ce se vorbea se punea in practica, iar vorba era vorba si fapta, fapta. Sa nu se creada ca n-am gresit sau ca n-am gafat. Ba da! Pana am inteles foarte clar si pana am ajuns sa-i cunosc si mai mult sa le intuiesc dorintele sau pasii ce aveam sa-i facem impreuna. M-au luat langa ei si mi-au aratat ce inseamna cu adevarat sa fii om. Nu multi au fost aceia care au abuzat si le-au inselat credinta. Prin definitie, eu sunt un om integru si cu coloana vertebrala dreapta, n-am avut nici macar o secunda in cap vreo idee sau vreun gand sa la fac rau sau sa-i tradez, drept pentru care n-am facut-o sau gandit-o chiar si dupa ce m-au aruncat pe „strada„ motivand ca eu am scris demisia, ca eu am dorit asa ceva sau ca m-am saturat de cozonac.

Lucram cu daruire, fara sa ma uit vreodata la ceas sau sa ma gandesc ce zi e. Era nevoie de mine? Ziceam - prezent in orice conditii. Asa inteleg eu prietenia, asa inteleg eu sa fii loial, fidel si mai ales de fair play. Am trait langa Ei din plin, bucurii si necazuri, victiorii si infrangeri.  Am cunoscut viata altfel decat o traisem pana la ei. Am invatat sa traiesc periculos si ma mandresc cu toate provocarile pe care le-am avut si pe care le-am trecut. Am trait o viata tumultoasa. Si pentru ca pe zi ce trecea ma ridicam mai mult peste inaltimea asteptarilor lor ma recompensau in consecinta. Iar eu voiam de fiecare data sa dau mai mult. Nu exista sa fac ceva si sa nu fie recunoscatori, nu exista sa-mi reuseasca ceva si sa nu ma laude. Ei ma stimulau iar eu nu voiam sa dezamagesc. Faptul ca stiau de fiecare data sa-mi arate ca sunt multumiti de mine, reprezenta pentru mersul inainte, ratiunea de a fi si de a face lucrurile perfect si mai mult.

Cine nu ma cunoaste, poate nu intelege ce zic. Nu sunt o fire materialista. De cele mai multe ori o vorba buna face pentru mine mai mult decat orice suma.

Desi eram mai mare decat Ea, ca varsta, am avut de invatat lucruri pentru care ii sunt recunoscatoare. Aveam prostul obicei sa ma vait ca n-am bani. M-a luat deoparte la o cafea ca fetele si mi-a zis : „Crezi ca daca te vaiti iti va da cineva, ceva? Nu, Carmen, gresesti. Sa tii minte de la mine ca lumea rade, n-ai de castigat nimic! Nu face din saracie o virtute!” Am bagat la cap si din acel moment viata mea s-a schimbat. Chiar daca o duceam mai prost - nimeni nu stia- Ea avea grija de mine! Intotdeauna am simtit-o ca pe un inger pazitor. Cand mi-era greu, la ea deschideam gura! Nu exista sa ma refuze sau sa nu-mi dea macar o vorba buna! Cum as fi putut eu sa-i fac vreun rau? Cum as fi putut sa o tradez?

Incet, incet, am inceput sa o iubesc cu toata fiinta mea. Iubirea aceea pura care azi e tot mai rara. Vedeam in ea Mentorul, vedeam in Ea exemplul. Nu am copiat-o pentru ca nu mi-ar fi stat bine, dar mi-am insusit multe din povetele ei. Am descoperit in mine, omul care stie sa fie sigur pe el, am invatat sa iau  atitudine, fara sa-mi fie frica. Am invatat sa bat din picioare cand aveam dreptate si-am mai invatat o vorba ” nu e suficient sa ai dreptate, trebuie sa ti se si dea”. I-am urmat pe amandoi, nu doar pentru ca mi-erau sefi dar mai ales pentru ca mi-erau prieteni! Ei, care, ar fi sarit in orice moment pentru mine, asa cum si eu, neconditionat, as fi sarit pentru ei. Daca cineva indraznea sa spuna vreo vorba jignitoare la adresa lor ma faceam foc si para.
Se nascuse in mine sentimentul acela ca daca au nevoie de un scut, acela pot fi si eu, oricand ar fi avut nevoie si-ar fi solicitat. Va imaginati ca cei doi, doua firi puternice din toate punctele de vedere, nu trebuiau sa deschida gura pentru ca eu simteam cand trebuie sa fiu prezenta si cand trebuie sa dispar. Nu i-am deranjat fara voia lor. Daca am gresit, am stiut sa-mi incasez papara. Doar cine nu munceste, nu greseste.

Am fost avertizata in nenumarate randuri si de nenumarate persoane, ca atunci cand nu vor mai avea nevoie de mine, ma vor scuipa ca pe o masea stricata, cine sa creada? Mi-as fi taiat si venele pentru amandoi, dar mai ales pentru Ea. Sunt omul care detesta si nu suporta minciuna, dar pentru Ea - am mintit de cate ori a fost necesar.  Am ascultat-o si cand o durea ceva si cand era bucuroasa. Am sprijinit-o asa cum am stiut eu mai bine. Visam amandoua ca la pensie, vom sta pe terasa, ea pictand si eu facandu-i prajituri. Faceam planuri tot timpul. Venea si-mi dadea o problema, eu gaseam solutii, pe care Ea le evalua. FORMAM O ECHIPA! Si pas cu pas El a inceput sa-mi reproseze ca-l subminez, ca Ea a ajuns sa vorbesca si sa hotarasca impreuna cu mine, ca pe El il excludem - total neadevarat . Principala problema era ca - da, vorbeam - da, ne sfatuiam, dar n-am crezut nici o clipa ca Ea nu vorbeste mai departe si cu El, asa cum a facut o viata intreaga. Si totul a inceput sa se schimbe din momentul in care Ea a avut un accident grav de circulatie. Un accident frontal cu masina, despre care toata lumea se mira cum a scapat cu viata. Masina a intrat la dauna totala. Nici in ziua de azi nu-si aminteste ca m-a sunat din salvarea care o ducea cu sirena pornita spre spital. Atunci mi-a zis cu vocea stinsa, sa am grija de afacere. Am urlat, am plans, m-am dat cu capul de pereti, l-am implorat pe Dumnezeu sa aibe grija de Ea, pentru copilul ei, pentru sotul ei, care o iubeste si azi total neconditionat, din toata fiinta lui, eu personal n-am intalnit pe nimeni altcineva care sa iubeasca asa cum o iubeste el. In ziua aceea, El a plecat ca un nebun, o sa-mi spuneti ca oricine ar fi plecat - de acord, iar copilul lui l-a rugat sa conduca cu mare grija sa nu pateasca si el ceva. Scena este mult mai impresionanta decat poate spune cuvantul. Ea in spital, El pe drum dupa Ea (Km multi departare de casa) iar eu, singura cu haturile in mana, trebuia sa ma adun ca nimeni sa nu vada si sa nu simta ca sefii nu-s acasa, ba mai mult in mare necaz, eu eram cea care trebuia sa pastrez echilibrul. Stiu ca am plans, acasa cat am putut. Stiu ca ma omora lipsa vestilor. Stiu ca-mi batea inima in gat. Si stiu ca totul a trecut, ca a urmat o lunga perioada de refacere si ca intr-o zi avea sa intre totul in normal. Si acum plang, in timp ce scriu, retraind acele momente. Doamne, ai fost bun! Doamne iti multumesc si azi, ca ai avut grija de Ea! Doamne, te rog si acum sa ai grija de Ea! Este un om bun si deosebit. Chiar daca nu mai avem drum comun, eu inca o iubesc! Chiar daca mandria ma face sa nu zic nimic eu tot ganduri bune indrept spre ea.

Munceam mult, ma zbateam si ma consumam enorm. El zicea mereu sa mai luam pe cineva ca nu fac fata. Si eu simteam ca n-ar fi rau. Omul contrazicerilor, ma gandeam ca daca vine cineva strain si face rau, sa nu cumva sa-mi strice buna credinta in fata lor. Mi-era frica sa nu faca acel cineva ceva rau, eu sa nu descopar si asa sa stricam prietenia. Pentru ca la servici era UNA, acasa era ALTA. Nu amestecam serviciul cu prietenia. Nu mi-era teama ca-mi ia locul, asa cum am fost acuzata, mi-era teama doar de treaba nefacuta asa cum le placea lor si ca totul s-ar fi spart in capul meu. De cate ori, El, nu mi-a facut teorie, explicandu-mi cat de mari am ajuns si ca eu singura nu mai pot cuprinde tot? De cate ori nu mi-a aratat ca trebuie sa cream o piramida? Ii dadeam dreptate, dar venea Ea si zicea de unde sa platim oameni in plus? Eram in 4 locuri deodata si seara cadeam lata. Am simtit ca incep sa am probleme. Uitam lururi minore, Eu cea cu memoria de elefant. Nu mai stiam unde sa ma impart. A fost momentul in care am luat decizia ca trebuie sa scriu si sa merg dupa agenda. Parca nu mai mergea nimic bine. Vanzarile scadeau, criza economica se facea resimtita si la noi. La intrebarea ”Carmen, ce ne facem? Ce sa mai facem?” Am avut raspunsul ca e momentul doar sa ne mentinem, sa supravietuim. Raspuns pe care nu l-am dat niciodata. Dar nu puteam sa mint. Era momentul cand trebuia sa conservam ce aveam. Poate greseam?! Dar era punctul meu de vedere. Stresul pusese stapanire pe toti 3. Ei se certau din orice. El vroia ceva, Ea vroia altceva. Cum sa fac sa fie bine? Daca faceam ca Ea, se supara El si invers. Nu-i recunosteam. Ei care vibrau in permanenta pe aceeasi lungime de unda?! Ei care spuneau si gandeau la fel?! Nu eram obisnuita sa pic la mijloc. Nu suportam sa-i vad certati, nu suportam sa-i vad suparati. Ma durea sufletul de amandoi. Nu disperam insa, stiind sentimentele lui fata de tot ce inseamna Ea si micul lor imperiusi oricum trecusem impreuna multe furtuni. Dar eu eram din ce in ce mai obosita, din ce in ce mai nervoasa. Sarcinile care veneau din cele doua directii mai erau si in contradictoriu. Oamenii care ne inconjurau in acele momente, nu erau toti plini de sinceritate, fiecare avea un interes ascuns, iar noi 3 aveam pentru prima oara garda jos. II adulmecam ca un caine si eram gata in orice moment sa sar la incaierare. Cel mai trist era ceva ce nu puteam spune nimanui, inima mea nu mai batea cum trebuie, ma simteam rau si nu recunosteam in ruptul capului, nici mie. Bagam pastile fara vreo prescriptie medicala, nu era momentul sa ma imbolnavesc. Prea multa cafea, tigari, oboseala, nopti pierdute, stress, totul se adunase si simteam ca dau rateuri. Simteam ceva, percepeam ca ma paste un pericol dar nu stiam ce. Atunci am indraznit sa cer 7 zile de odihna, 7 zile pentru mine si sot (si la capitolul dragostea sotului meu, pierdeam teren, alt punct unde trebuia sa ma implic si sa salvez si relatia mea personala, care incepuse sa schioapete) oricum urma o vara lunga si plina  de activitate.  Cele 7 zile, mi-au fost fatale in ceea ce priveste relatia noastra, de prietenie lasand slujba la o parte. Nici acolo n-am reusit sa ma relaxez sau sa ma odihnesc suficient, pentru ca simteam ce avea sa vina! Nici cu sotul n-am comunicat prea bine, desi eram in vacanta. Eram pusa pe cearta cu oricine din orice. Abia acum am invatat sa-mi ascult si sa traduc vocea interioara. Abia acum sunt atenta la ce-mi spune instinctul, sa-l traduc si sa ma apar.

M-am intors. Avusesera grija altii sa ma puna bine! A tipat la mine sa scriu demisia, a tipat la El ca nu mai poate lucra cu mine. A tipat ca sau eu sau Ea? Doamne Dumnezeule, nu mai pricepeam nimic. Toata lumea era intoarsa impotriva mea. Eram ultima nenorocita de pe pamant, mi se urcase puterea la cap,..., nici nu vreau sa-mi aduc aminte tot, de fapt nu vreau sa-mi aduc aminte decat ce a fost frumos. Pentru ca am cunoscut ce inseamna cu adevarat - prietenia - Am dat la o parte tot, am iertat tot, m-as intoarce inapoi dar doar ca prietena nu ca si angajata. N-as suporta s-o mai aud rostind ”Daca nu-ti scrii demisia, am sa te fac sa-ti doresti moartea!

Am iertat pentru ca stiu ca Ea nu-i asa, pentru ca stiu ca a fost indemnata sa procedeze asa, pentru ca stiu ca a fost influentata si pentru ca stiu ca in sufletul ei si Ea m-a iubit. Ce-am avut noi doua, putina lume are! Eram invidiate si intr-o zi am cedat, amandoua. Mai stiu ca mai bine ar muri decat sa recunoasca ca ma vrea inapoi. Nu cred ca are putere sa recunoasca ca-i e dor de veselia mea si de vitalitatea mea, de energia pozitiva ce-o emanam. O simt mahnita dar si eu am mandria mea, n-am gresit atat de grav si nici acum nu sunt capabila sa gandesc de rau. Dar plang.... Oricum chiar daca m-ar vrea inapoi, acea Carmen a murit. Nu mai rad, nu mai acea energie, veselia si vitalitatea au disparut. Visul meu s-a naruit. Acolo am pus tot ce am avut mai bun in mine si acolo a ramas tot.  Un singur gand nu mi-a dat pace : DE CE? PENTRU CE?

Intr-o zi stateam in pat cu privirea pierduta in gol si atunci am avut o viziune. Langa mine venise bunica mea, care m-a mangaiat, a ingenuncheat langa patul meu si m-a rugat s-o iert pentru ce a facut. Am facut ochii mari si m-am intrebat daca am luat-o razna de tot. Nu dormeam, nu visam. O vedeam aievea, blanda si resemnata. Mi-a mangaiat parul si mi-a poruncit s-o ascult. Mi-a spus ca ea, bunica,  a facut tot, ea, bunica, a fost cea care trebuia sa faca orice sa ma scoata de acolo caci altfel as fi murit de inima pe 5 iulie 2010 si fiul meu are nevoie de mine, iar ea, bunica, cum n-a avut parte de parinti - a ales pentru Victor. Bunica trebuia sa aleaga o persoana,  trebuia sa ma ia cu ea dar iubindu-ma prea mult a ales sa ma lase cu familia mea. Si-a cerut iertare inca odata, dar ea stia ce era mai bine pentru mine. Am ascultat-o cu gura inchisa, n-am putut sa rostesc nici un cuvant. M-a rugat sa o iert pe fosta mea sefa pentru ca tot ce nu-mi explicam a fost de fapt  jocul bunicii mele ca sa ma scape de ziua de 5 iulie 2010. In ziua aceea eram sa mor de 3 ori si de fiecare data ceva m-a salvat. Azi scriu cu riscul ca cineva ma crede nebuna si tot azi marturisesc ca a fost ultima oara cand am vazut-o. Vegheaza asupra mea, am tot ce-mi trebuie fara sa fac nimic, ba am mai mult decat in acea perioada a vietii mele, material vorbind, dar n-am un rost al meu. Ma trezesc si robotesc toata ziua. Sunt calma si linistita. Imi lipseste agitatia cu care eram invatata, imi lipseste locul de unde vin si unde sa ma intorc. Viata mea curge lin, chiar plictisitor. Nu mi-a ramas decat dragostea sotului si a fiului meu. Le multumesc pentru tot sprijinul pe care mi-l acorda. II vad pe amandoi multumiti, dar cu mine cum ramane?

Ea si El au ramas ceva frumos pentru mine, le multumesc si lor pentru ca 11 ani au existat in viata mea si ma mangaie gandul ca atunci cand nu voi mai fi imi vor aduce o floare la mormant, de asta sunt sigura. 
Bunica nu mai vine sa ma mangaie, o chem, dar spiritul ei e din ce in ce mai departe.
Florin si Vic au parte de sotia si mama care era mai mult absenta cu prezenta in viata lor, iar acum se bucura de toata atentia mea, le dau tot.
Dar eu? Cu mine cum ramane?
Simt ca cei din jurul meu au nevoie de energia aceea bolnavicioasa pe care o imprastiam, de toata pofta aceea de viata care ma caracteriza, veselia aceea nebuna pe care o imparteam fara masura oricarui chip mahnit, le mai am? unde le-am pierdut?  sunt bine puse undeva? am sa le mai scot candva? Am sa am motivatia care sa o aduca pe acea Carmen inapoi? Daca mie mi-e dor de mine, celor care ma cunosc cum le-o fi? Sigur baietii mei nu vor obosi intr-o zi? Ce sa fac sa fiu din nou EU?